Ma asteptam ca aceasta prajitura sa fie una perfect finisata, cu linii drepte, cu un strat de crema de aceeasi grosime pe toata suprafata, fara nici o crapatura, cu fructe rotunde si lucioase fara niciun defect si care de fiecare data iese si arata la fel. De ce? Pentru ca Pavlova a fost denumita dupa o faimoasa balerina din Rusia. Iar eu cand ma gandesc la balet, vad varfuri perfect intine, genunchi drepti pana la durere, brate perfect arcuite, salturi ce sfideaza gravitatia, piruete interminabile pe o axa dreapta.
Dar prajitura e departe de a arata perfect, bezeaua nu e uniforma, crema curge haotic si sosul de fructe e imposibil de aranjat mereu in acelasi fel. Si am inceput sa caut informatii despre Anna contrariata si de asocierea unei balerine cu cateva sute bune de grame de zahar. Se pare ca Anna Pavlova a fost o balerina non conformista care a surprins prin abaterea de la regulile din balet:genunchi indoiti, varfuri deloc intinse, piruete descentrate. Cu picioare rigide nepotrivite pentru baletul acelor vremuri a reusit sa se afirme, sa se faca remarcata, sa puna bazele poantelor (cu lemn in varf) asa cum le stim noi azi si sa danseze divin. Exact asa cum e si gustul acestei prajituri deloc perfecta: DIVIN! :) (daca vrei sa citesti mai multe despre Anna Pavlova aici gasesti detalii despre viata ei)
Inca un rand, te riog :)
Cea din poza sunt eu, infulecand prajitura cu cirese facuta de Bubu meu :) Cel mai probabil a fost prima prajitura pe care am gustat-o si dupa cum se vede tare mi-a placut. Azi am testat-o pe Stefi, care a salivat pe langa cuptor si pe care cu greu l-am convins sa astepte pana se raceste (desi recunosc eu cand am mai crescut, o mancam fierbinte). Am taiat un rand din tava si am pus pe farfurie. Le-a mancat pe toate si a mai cerut o portie tot asa, adica inca un rand: "Mama, mai vreau. Tot asa, inca un rand, te riog"
